În conformitate cu Legea 225/2021 oficializată anul trecut care prevede actualizarea indicatorului social de referință (ISR) ajutoarele sociale vor crește anual începând cu 1 martie 2022. În funcție de ISR sunt calculate ajutorul de șomaj, dar și alte ajutoare sociale.
Ce prevede legea 225/2021
Legea 225/2021 prevede că „Valoarea indicatorului social de referință se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflației din anul precedent, indicator definitiv, comunicat de Institutul Național de Statistică. În situația în care rata medie anuală a inflației are valoare negativă se păstrează ultima valoare a indicatorului social de referință”.
Așadar, actul normativ prevede actualizarea anuală din oficiu, la data de 1 martie, a valorii ISR, în funcţie de inflaţia din anul precedent conform comunicărilor INS. Actualizarea se va realiza doar dacă rata anuală a inflației are, în anul anterior, o valoare pozitivă. Actualizarea anuală a ISR-ului se face începând cu 1 martie 2022.
Ce este ISR și care este valoarea acestuia?
ISR reprezintă „unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc de muncă,” conform Legii nr. 76/2002.
Anterior datei de 1 martie 2022 valoarea ISR a fost de 500 de lei, aceasta fiind neschimbată de mai mulți ani. Având, însă, în vedere că, potrivit datelor publicate de INS, în 2021, rata inflației a fost de 5,1%, ISR se majorează automat începând cu 1 martie 2022 cu aceeași valoare, ajungând la 525,5 lei.
Care sunt beneficiile sociale care se majorează raportat la ISR
Conform comunicatului de presă transmis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale ”toate beneficiile sociale care se raportează la indicatorul Social de Referință (ISR) vor crește de la 1 martie 2022, ca urmare a majorării cu 5.1% a acestui indicator.” Aceste beneficii sunt:
- Ajutorul social
- Alocația pentru susținerea familiei
- Alocația lunară de plasament
- Prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii),
- Nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului
- Indemnizația de acomodare
- Sprijinul pentru adoptori
- Ajutorul pentru refugiați
Astfel, începând cu 1 martie 2022, procentul de creștere de 5,1% a dus la majorarea de la 1250 la 1314 lei pentru indemnizația minimă de creștere a copilului, ajutorul social a crescut de la 142 lei la 149 lei, iar indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap se majorează astfel: de la 350 la 369 de lei (pentru persoanele cu handicap grav), de la 265 la 279 de lei (pentru persoanele cu handicap accentuat).
De asemenea, ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizația de șomaj a fost majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserție va crește de la 1500 la 1576 de lei, iar subvenția pentru persoane marginalizate, de la 2000 la 2102 lei.
Photo Credit freepik.com