Art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii a ridicat dintotdeauna întrebări și a presupus interpretări diverse în privința momentului în care încetează, de drept, contractul individual de muncă în cazul pensionării angajatului. Considerăm că o calificare în acest sens este mai mult decât binevenită.
Dacă analizăm prevederile art. 56 alin (1) lit. c) coroborate cu cele ale aliniatului (2) din cadrul aceluiași articol, observăm că angajatorul are obligația de a constata în termen de cinci zile lucrătoare de la intervenirea situației încetarea de drept a contractului, printr-o decizie emisă în formă scrisă. Acesta are, totodată, la dispoziție încă cinci zile lucrătoare pentru a o comunica salariatului în cauză.
Încetarea de drept nu implică un acord al părților sau voința unilaterală a uneia. Angajatorul trebuie doar să constate această situație și să comunice salariatului în cauză încetarea de drept a contractului. Astfel legiuitorul lasă la aprecierea părților dacă raportul de muncă va fi continuat sau nu, prin menținerea în aceeași funcție sau prin încheierea unui nou contract de muncă, în acord cu prevederile art. 56 alin (4):
„Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare și cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menținut în aceeași funcție maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă”.
Dacă în celelalte cazuri prevăzute de art. 56 alin (1) lit. c) se precizează că termenul pentru emiterea deciziei curge de la data comunicării deciziei, în cazul „îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare” lucrurile nu sunt foarte clare, iar aplicarea concretă a dispozițiilor legale depinde de la caz la caz.
Chiar dacă angajatorul cunoaște momentul îndeplinirii cumulative a celor două condiții, el este cel care stabilește organizarea și funcționarea unității și, potrivit principiului bunei-credințe, trebuie să informeze salariații cu privire la aspectele care pot influența relația de muncă, acesta fiind unul dintre ele.
Având în vedere că angajatorul are toate informațiile legate de salariat (copia documentului de identitate, CNP) acesta cunoaște momentul în care un salariat împlinește vârsta standard de pensionare, însă nu întotdeauna cunoaște și vechimea salariaților săi. Excepție face cazul în care contractul de muncă în baza căruia prestează activitatea depășește termenul prevăzut pentru stagiul minim de cotizare sau la dosarul personal există toate adeverințele eliberate de foștii angajatori și, după caz, o copie a carnetului de muncă.
Așadar, putem înțelege că termenul de cinci zile lucrătoare pentru emiterea decizie de constatare a încetării de drept a contractului în baza art. 56 alin (1) lit. c) începe să curgă de la data luării la cunoștință a evenimentului ce a determinat, în condițiile legii, încetarea contractului individual de muncă.
Photo credit freepik.com.
