Începând cu 1 ianuarie 2026, legislația fiscală permite firmelor să solicite autorităților fiscale comunicarea încadrării de risc fiscal. Această posibilitate a fost introdusă cu câțiva ani în urmă, însă a devenit aplicabilă abia din 2026, în contextul reformelor care mută tot mai mult controalele fiscale în zona analizelor bazate pe risc dar şi în contextul timpului necesar pentru implementarea aplicației informatice pentru analiza de risc.

Important de menționat este că potrivit unei noi modificări aduse de OUG 13/2026, în vigoare din 09 martie 2026, posibilitatea de a solicita comunicarea încadrării de risc fiscal a fost suspendată până la finalul anului 2026. Chiar și așa, mecanismul rămâne relevant pentru modul în care autoritățile vor selecta contribuabilii pentru controale în perioada următoare.

Inițial, regulile au fost introduse prin modificările aduse Codului de procedură fiscală de către OUG nr. 188/2022, iar ideea centrală este că majoritatea controalelor fiscale trebuie să se bazeze pe analiza de risc realizată de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Ce înseamnă încadrarea de risc fiscal

În analiza internă a autorităților fiscale, fiecare contribuabil este încadrat într-o anumită clasă și subclasă de risc fiscal. Această evaluare rezultă din analiza mai multor indicatori, care pot include elemente fiscale, indicatori financiari sau modele de comportament fiscal.

În mod normal, aceste criterii nu sunt comunicate contribuabililor în detaliu. Totuși, noua regulă prevede că firmele pot solicita autorităților să le comunice clasa și subclasa de risc în care sunt încadrate.

Chiar dacă ANAF nu dezvăluie indicatorii concreți folosiți în evaluare, cunoașterea încadrării poate oferi companiilor un indiciu important despre modul în care sunt percepute din perspectiva conformării fiscale.

De ce ar fi util pentru firme să ceară această informație

Specialiștii în fiscalitate consideră că solicitarea periodică a încadrării de risc fiscal ar putea deveni un instrument important de management al riscului fiscal.

În primul rând, deoarece inspecțiile fiscale se bazează tot mai mult pe analiza de risc, firmele care sunt încadrate într-o categorie de risc mai ridicat pot avea șanse mai mari de a fi selectate pentru control. Înțelegerea poziției în sistemul de analiză al ANAF poate ajuta companiile să identifice eventualele vulnerabilități și să le corecteze înainte de a genera probleme în cadrul unei inspecții.

În al doilea rând, cunoașterea clasei de risc permite firmelor să coreleze această informație cu notificările de conformare primite de la autorități. În practică, multe dintre criteriile de risc sunt sugerate indirect prin astfel de notificări, prin solicitări de clarificări sau prin indicatori legați de performanța financiară.

Prin urmare, accesul la această informație poate permite companiilor să adopte o abordare preventivă, uneori descrisă de specialiști drept „profilaxia riscului fiscal”, adică identificarea și corectarea din timp a elementelor care pot genera suspiciuni în analiza autorităților.

Nu se poate contesta încadrarea, dar aceasta se poate modifica

Legislația fiscală prevede că încadrarea într-o clasă sau subclasă de risc fiscal nu poate fi contestată de contribuabil. Totuși, analiza de risc realizată de autorități este un proces periodic, ceea ce înseamnă că evaluarea poate fi modificată în timp.

În practică, acest lucru oferă companiilor posibilitatea de a-și îmbunătăți profilul fiscal prin corectarea anumitor indicatori sau comportamente fiscale care pot genera un risc mai ridicat. Odată ce aceste elemente sunt ajustate, există șanse ca la evaluările ulterioare contribuabilul să fie încadrat într-o categorie de risc mai redus.

Controalele fiscale vor fi selectate în proporție de cel puțin 90% pe baza analizei de risc

Una dintre cele mai importante schimbări aduse legislației fiscale este legată de modul în care sunt selectați contribuabilii pentru inspecții fiscale. Conform regulilor existente în Codul de procedură fiscală, majoritatea controalelor trebuie să fie bazate pe analiza de risc, iar controalele aleatorii sunt limitate.

Mai exact, într-un an calendaristic, maximum 10% dintre contribuabilii selectați pentru inspecție pot fi aleși aleatoriu, fără a se baza pe analiza de risc. Restul controalelor trebuie să rezulte din analiza datelor fiscale și a indicatorilor de risc.

Această abordare este legată și de dezvoltarea sistemelor informatice de analiză a datelor utilizate de ANAF, care ar trebui să permită evaluarea contribuabililor pe baza unor volume mari de informații fiscale.

Posibilitatea de solicitare a încadrării de risc a fost suspendată temporar

Deși regula privind comunicarea clasei de risc a intrat oficial în vigoare la 1 ianuarie 2026, autoritățile au decis ulterior suspendarea acestei posibilități până la finalul anului 2026 potrivit OUG 13/2026. Decizia este legată, cel mai probabil, de faptul că sistemele informatice necesare pentru implementarea completă a mecanismului nu sunt încă pe deplin operaționale cât şi din cauza supra aglomerării activității ANAF.

Chiar și în aceste condiții, principiul de bază rămâne valabil: în perioada următoare, analiza de risc va juca un rol tot mai important în relația dintre contribuabili și autoritățile fiscale.

Concluzie

Trecerea la un sistem de control fiscal bazat în principal pe analiza de risc schimbă modul în care firmele ar trebui să își gestioneze conformarea fiscală. În acest context, cunoașterea încadrării de risc fiscal poate deveni un instrument util pentru companii, oferind indicii despre modul în care sunt evaluate de autorități.

Chiar dacă posibilitatea de solicitare a acestei informații a fost suspendată temporar, direcția este clară: companiile trebuie să acorde o atenție tot mai mare indicatorilor fiscali și financiari care pot influența profilul lor de risc în analiza realizată de autorități.

 

Sursǎ foto: freepik.com