Legea 43/2023: amnistie fiscală pentru tichetele cadou acordate de angajatori unor terțe persoane, altele decât angajații proprii

Amnistia fiscală

Amnistia fiscală prevăzută de Legea 43/2023, intrată în vigoare la 27.02.2023, se aplică pentru situațiile în care o firmă a acordat salariaților altei firme tichete cadou. Mai exact, aceasta vizează reîncadrările aferente tichetelor cadou acordate de terți în perioada 26 mai 2006 – 31 decembrie 2020 și acoperă atât contribuabilii care au plătit sumele suplimentare stabilite de ANAF prin decizie de impunere, cât și contribuabilii care nu le-au plătit încă.

Actul normativ prevede că „anularea obligațiilor fiscale (…) se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent sau la cererea contribuabilului, după caz, prin emiterea și comunicarea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale, conform procedurii legale aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (…) Procedura de aplicare, precum și modalitățile de restituire a sumelor prevăzute de prezenta lege se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

amnistia fiscalăAșadar, în ambele cazuri, amnistia va fi pusă în aplicare printr-o procedură stabilită prin ordin ANAF. Procedura va cuprinde, printre altele, informații despre cum se vor solicita sumele, cum se vor da efectiv banii înapoi și cum se vor emite la nivelul ANAF deciziile de anulare a datoriilor fiscale.

Termenul de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii s-a împlinit la 29 martie 2023, însă pentru moment nu avem nicio comunicare publică legată de emiterea acestui ordin și nici vreun proiect în dezbatere publică.

Photo credit freepik.com.

Noutăți