Concediul fără plată reprezintă o perioadă de pauză în activitatea profesională, solicitată de angajat pentru a rezolva diverse situații personale ori pentru alte motive agreate prin contractul colectiv de muncă ori regulamentul intern. În această perioadă, contribuțiile la sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt suspendate, însă angajații beneficiază de calitatea de asigurat pentru încă trei luni după încetarea raporturilor de muncă.

Conform Codului Muncii, durata concediului fără plată este stabilită prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În lipsa unei limite legale de zile, aceasta trebuie specificată în documentele menționate.

Codul Muncii stipulează că, prin acordul părților, contractul individual de muncă poate fi suspendat în cazul concediilor fără plată pentru studii sau interese personale. În aceste cazuri, perioada de concediu nu se consideră vechime în muncă, cu excepția concediului fără plată pentru formare profesională.

Suspendarea contractului individual de muncă include și suspendarea contribuțiilor la asigurările sociale până la revenirea angajatului la serviciu. Totuși, conform art. 267 din Legea 95/2006, calitatea de asigurat se menține pentru trei luni de la încetarea raporturilor de muncă sau intrarea în concediu fără plată.

În cazul concediului fără plată, la fel ca în cazul concediului pentru creșterea copilului, angajatorii trebuie să completeze în declarația D112 datele specifice începutului și sfârșitului perioadei de activitate și concediu.

Pentru bugetari, HG 250/1992 reglementează concediul fără plată în anumite situații, cum ar fi susținerea examenelor academice sau a concursurilor pentru ocuparea unui post, durata concediului fiind limitată la 90 de zile pe an.

Sursa foto freepik.com