De curând, s-a materializat o inițiativă a Franței de a încerca să convingă România (și nu numai) să susțină schimbarea directivei europene privind detașările transnaționale. Mai precis, Franța propune reducerea perioadei maxime de detașare. În prezent, conform actualei directive europene, angajatorii dintr-o țară UE își pot detașa salariații într-o altă țară UE, pe o perioadă de 2 ani (ce poate fi prelungită doar în anumite condiții).
Prin aplicarea directivei, deși salariații își desfășoară activitatea pe teritoriul unei țări gazdă, taxele aferente drepturilor salariale revin țării din care s-a efectuat detașarea. În plus, neîndeplinirea formalităților stipulate de directivă permite concurența neloială între companiile din țara din care se detașează și cele din țara gazdă. Dumpingul social reiese din neacordarea, pe perioada detașării, a salariului minim prevăzut de legislația țării gazdă ori din contractele colective de muncă la nivel de industrie. Astfel, companiile din țara gazdă preferă să primească salariați detașați, întrucât costul total al serviciilor prestate de firmele din țara din care se detașează este cu mult mai redus decât cel aferent serviciilor prestate de firmele locale.
Însă, limitarea perioadei de detașare ar restricționa libera circulație a serviciilor, care reprezintă unul din pilonii Uniunii Europene. Tratatul de la Roma din 1957 prevedea circulația bunurilor, serviciilor, capitalului și a forței de muncă drept libertăți fundamentale, iar Actul Unic European din 1987 preciza că piața internă ideală este reprezentată de “o zonă fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului”.
Concurența neloială poate fi constatată și sancționată de autoritățile competente din fiecare țară implicată în procesul de detașare transfrontalieră. De altfel, fiecare țară membră UE a desemnat o autoritate care să supravegheze procesul de detașare. În plus, angajatorii trebuie să parcurgă formalitățile de detașare a lucrătorilor cu implicarea directă a autorităților competente. Mai mult, majoritatea legislațiilor țărilor UE prevăd aplicarea unui nivel minim de salarizare, pe perioada detașării, în care este sau nu inclusă și diurna, așa cum a considerat oportun fiecare legiuitor.
Prin urmare, cadrul legislativ există, cadrul procedural este și el suficient de bine definit și sunt desemnate autorități care să supravegheze fluxul detașărilor și să sancționeze eventualele abuzuri sau încercări de eludare a legislației. O restricționare a detașărilor transnaționale ar însemna demontarea unei cărămizi din sistemul de sprijin a pieței unice europene, în timp ce aspectele stringente de dumping social și concurență neloială pot fi soluționate printr-o mai bună colaborare a autorităților din statele membre și implementarea unor metode de control încrucișat. În schimb, directiva nu este lipsită de alte elemente ce ar putea fi modificate, în scopul unei reglementări mai clare și mai facil de pus în practică atât pentru autorități, cât și pentru operatorii economici.
Autor: Dana Ionescu | Legal & Global Mobility Manager | Adecco România
Sursa foto – zf.ro
