Productivitatea muncii din România este cu aproape 30% sub media europeană, pe când Germania este cu 22% peste medie. Diferenţa de salarii dintre România şi Germania este de aproape unu la cinci

Productivitatea muncii pe oră lucrată exprimată în comparaţie cu media europeană a fost de 71,8% în România în 2022, pe când în Germania a fost de peste 122%. Salariile medii nete din Germania ajung la circa 4.000 de euro pe lună, pe când cele din România sunt de circa 870 de euro pe lună. Cea mai mare valoare a productivităţii muncii comparată cu media UE a fost în Irlanda, cu 123,5% peste medie, iar cea mai mică a fost în Bulgaria, cu aproape 50% sub media europeană.

„Salariul este o condiţie de «igienă». Atâta timp cât salariul de bază este foarte departe de ceea ce ar trebui să fie, este o problemă, atunci când salariul este la un nivel rezonabil, partea financiară nu cred că îşi mai poate pune amprenta în productivitate“, a spus ea în cadrul evPaula Rus, operations manager în cadrul companiei de recrutare în regim temporar Adecco România a spus, în cadrul aceluiaşi eveniment, că productivitatea muncii este legată şi de relaţiile din angajaţi şi lideri la locul de muncă.

Articol publicat de businessmagazin.ro

Noutăți