Studiu: Angajaţii români folosesc inteligenţa artificială pentru a-şi eficientiza munca, însă au în continuare nevoie de training pentru a aplica AI în activitatea lor. În România, timpul mediu economisit zilnic ca rezultat al utilizării inteligenţei artificiale este de 56 de minute

♦ 29% dintre angajaţii care au răspuns unui sondaj au spus că finalizat un training despre cum să aplice inteligenţa artificială la locul de muncă ♦ „Este imperativ să continuăm să dezvoltăm abilităţile angajaţilor noştri, astfel încât să ne asigurăm că suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor viitoare şi să recunoaştem potenţialul dincolo de abilităţile tehnice.”

Utilizarea inteligenţei artificiale (AI) economiseşte angajaţilor, în medie, o oră pe zi, oferindu-le astfel mai mult timp pentru a se dedica activităţilor creative, pentru a gândi mai strategic sau pentru a obţine un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională, conform sondajului anual al Adecco Group intitulat Global Workforce of the Future, realizat pe un eşantion de 35.000 de angajaţi.

În România, timpul mediu economisit zilnic ca rezultat al utilizării inteligenţei artificiale, este de 56 de minute. Cu toate acestea, rezultatele sondajului citat arată că 29% dintre angajaţii care au răspuns sondajului au spus că finalizat un training despre cum să aplice inteligenţa artificială la locul de muncă. Astfel, nevoia de training în ceea ce priveşte aplicarea inteligenţei artificiale rămâne încă mare.

„În ceea ce priveşte România, rezultatele studiului arată că angajaţii sunt preocupaţi de securitatea locului de muncă, dar în acelaşi timp demonstrează un angajament puternic faţă de viitorul lor profesional. Cu 56 de minute economisite zilnic datorită inteligenţei artificiale, observăm cum tehnologia devine un partener în crearea unui mediu de lucru mai creativ şi mai productiv. Este imperativ să continuăm să dezvoltăm abilităţile angajaţilor noştri, astfel încât să ne asigurăm că suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor viitoare şi să recunoaştem potenţialul dincolo de abilităţile tehnice. În acest context, expertiza umană în recrutare rămâne un pilon fundamental al succesului nostru”, a spus Francesco Zacchetti, country manager al Adecco România.

Articol publicat de zf.ro

Noutăți

AFSRU logo
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.