Trendurile în HR pentru 2023. Victor Dragomirescu: „2023 va fi anul în care experienţa angajatului va fi pusă pe primul loc”

colorful.hr

Ce schimbări au adus digitalizarea şi automatizarea pentru departamentele de HR în 2022?

Odată cu instalarea pandemiei, schimbările care s-au produs în industria HR, au vizat redefinirea înţelegerii termenului de „talent”, care şi-a pierdut treptat din însemnătatea de altădată. Organizaţiile sunt despre oameni şi abia apoi despre „talente”. Experienţele pe care le au angajaţii astăzi înlocuiesc practicile tradiţionale de HR, iar întregul set de instrumente de resurse umane este gândit în aşa fel încât să servească tuturor angajaţilor, nu doar unui anumit procent.

Anul 2022 a fost cu siguranţă anul digitalizării pentru departamentele de HR, mai ales a proceselor de bază, ca răspuns la noile tendinţe şi modele de muncă. Profesioniştii din domeniul resurselor umane şi-au îndreptat atenţia spre softuri precum managementul documentelor onlineadministrarea personaluluiHR analytics sau evaluarea personalului. În urma unui studiu efectuat de către Romanian Software anul acesta am aflat că 65% dintre companiile din România folosesc deja astfel de softuri.

Departamentele de HR au căutat, de asemenea, noi modalităţi de a eficientiza procesul de recrutare folosind softuri de automatizare. Un exemplu ar fi softurile ATS (applicant tracking system), care vin în ajutor prin publicarea mai uşoară a joburilor şi o examinare mai bună a CV-urilor, adică evitarea sarcinilor repetitive şi consumatoare de timp.

Material publicat de zf.ro

Noutăți