stiri Știri

Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane semnează Carta Diversității din România

27.06.21

”Suntem în egală măsură onorați și mândri să ne alăturăm unei comunități ale cărei principii și valori au la bază egalitatea de șanse și diversitatea. Semnarea Cartei Diversității este un pas firesc pe care îl facem, menit să reafirme dedicarea noastră față de promovarea acestor valori atât în cadrul Asociației Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU), cât și în cadrul companiilor pe care membrii acesteia le reprezintă.

AFSRU și-a asumat încă de la înființare un rol activ în crearea și educarea pieței muncii, punând un accent deosebit pe stabilirea și promovarea unor standarde înalte de etică și norme de bune practici pentru membrii săi și pentru piața muncii în general.

Industria pe care o reprezentăm are în centru oamenii și nevoile acestora, iar valorizarea potențialului fiecăruia reprezintă pentru noi toți o prioritate. Viitorul pieței muncii se poate construi doar pe egalitate de șanse, pe respect pentru echitate și acceptarea diversității sub toate formele ei”, a declarat Bogdan Gabor, Președintele Asociației Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane, AFSRU.

Despre AFSRU

În anul 2019, Asociația Agenților de Muncă Temporară (ARAMT), fondată în 2010, și-a schimbat denumirea în ASOCIAŢIA FURNIZORILOR DE SERVICII DE RESURSE UMANE (AFSRU), schimbare care are ca principal scop extinderea ariei de activitate a asociației în zona serviciilor din domeniul resurselor umane. Din Asociația Furnizorilor de Resurse Umane fac parte cele mai importante companii din România care oferă soluții de ocupare a forței de muncă. Asociaţia Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane este o organizație non-profit, non-guvernamentală, apolitică, autonomă, independentă şi democratică.
AFRU este reprezentanta României în cadrul World Employment Confederation-Europe.

Carta Diversității din România este o inițiativă care reunește la aceeași masă grupuri cointeresate dintre cele mai diverse și care propune semnatarilor săi o platformă colaborativă de acțiune, dezbatere și schimb de bune practici în jurul managementului diversității. Carta Diversității reunește la aceeași masă 137 de semnatari, acoperind cca. 190.000 de angajați care și-au asumat public principiile Cartei. 

înapoi la știri