Angajatorii care plătesc abonamente de sport vor beneficia de o scutire limitată de taxe salariale, noul beneficiu alăturându-se celorlalte beneficii introduse de OG 16/2022 care, împreună, pot fi aplicabile în limita plafonului lunar de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat

Începând cu veniturile lunii februarie 2023, angajatorii nu vor plăti taxe salariale la stat, pentru sumele pe care le plătesc salariaților proprii sub formă de abonamente de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie, într-o anumită limită anuală, conform unei legi oficializate joi. Cu alte cuvinte, pentru aceste sume nu se vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru pensii (CAS), sănătate (CASS) și muncă (CAM).

Potrivit Legii 34/2023scutirea de taxe salariale se va aplica, dacă angajatorul va acorda beneficiul într-o limită anuală de 400 de euro de persoană (echivalent în lei).

Noua lege va intra în vigoare începând cu veniturile pe luna februarie 2023 şi se aplică pentru „contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale căror activități sunt încadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum și contravaloarea abonamentelor, oferite de același furnizor care acționează în nume propriu sau în calitate de intermediar, ce includ atât servicii medicale, cât și dreptul de a utiliza facilitățile sportive, în vederea practicării sportului și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajator pentru angajații proprii, în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru fiecare persoană”.

Cele trei coduri CAEN vizate sunt pentru activități ale bazelor sportive (9311), activități ale cluburilor sportive (9312) și activități ale centrelor de fitness (9313).

Pentru acest beneficiu, dacă angajatorul se încadrează în limita amintită nu se vor datora la stat taxe salariale, respectiv impozit pe venit- cota 10%, CAS – cota 25%, CASS – cota 10% și CAM  – cota 2,25%.

Beneficiul va fi introdus la alineatul 4 indice 1 al articolului 76 din Codul fiscal, acolo unde sunt menționate unele venituri salariale pentru care nu se datorează impozit pe venit, precum şi la articolul 142, unde sunt menționate sumele neincluse în baza lunară de calcul a CAS,. Astfel, automat, sumele nu vor fi incluse nici în baza de calcul a CASS, nici în baza de calcul a CAM. Este important de precizat, însă, că acest beneficiu va figura în lista celor pentru care se aplică și un plafon lunar total de 33% din salariul de bază, introduse in Codul Fiscal prin OG 16/2022.

În plus, pentru persoanele fizice care obțin venituri independente în sistem real, contravaloarea abonamentelor de sport pentru întreținere, prevenire sau terapie, pentru aceleași coduri CAEN, va fi considerată cheltuială deductibilă limitat. Aceasta dacă abonamentele sunt plătite în scopul personal al contribuabilului, însă tot în limita echivalentului în lei a 400 de euro pe an pe persoană.

Pentru activitățile independente, persoanele pot aplica beneficiul chiar din 15 ianuarie 2023.

Photo credit freepik.

Noutăți